Decembrie…

Joi, 12 decembrie, părăsesc Timișoara luându-mi rămas bun de la Răzvan Voiculescu. Aici drumurile noastre se despart, cel puțin pentru o vreme. Pentru mine, destinația următoare este Baia Mare. Un spectacol caritabil, în beneficiul bolnavilor de cancer, sub titulatura „Ajută pentru a fi ajutat” organizat de dna. Romana Furtună și Organizația „Prietenii Spitalului Dr. Constantin Opriș”. Rezultatul, peste 30.000 de euro strânși din donații. Impresionant, nu-i așa? Cu ocazia acestui eveniment am ascultat pentru prima oară trei tineri chitariști foarte talentați reuniți sub numele de Trio Zamfirescu. Nu vă ascund ca după ce i-am auzit la probele de sunet, nu prea mi-a mai venit să pun mâna pe chitară… În fine, un Bravo, din toată inima și cu toate majusculele din lume pentru cea ce fac. Sper să apară cât mai repede un producător care să-i stoarcă după cum merită. Mi-ar fi plăcut să stau mai mult cu ei de vorbă după eveniment, însă din păcate, a doua zi trebuie să ajung la București, așa că mă așteaptă o noapte foarte scurtă, Îmi iau rămas bun de la gazde, dau roată cu privirea de jur împrejur, să nu plec fără a fi salutat pe cineva și… surpriză. Pitit într-un colț peste cine dau? Răzvan Voiculescu. La Baia Mare. Nu-mi vine a crede ochilor, îl lăsasem la Timișoara, însă are un dar de-a se mișca cu-o repeziciune mai ceva ca micuțul atomic din povestea de ieri. Am râs, uimiți amândoi, am schimbat amabilități, ne-am urat noapte bună și m-am îndreptat către hotel. Deși sunt matinal din fire, urăsc să mă trezesc cu noapte-n cap, însă n-am ce face, cale lungă până la București. Spectacolul din 13 decembrie a fost un eveniment de firmă, sau corporate event, cum se mai spune azi. I-am avut parteneri pe Sorin Voinea la clape și pe Victor Panfilov la sunet. Evenimentele de firmă sunt speciale, tocmai prin ineditul lor, n-au nicio legătură cu spectacolele obișnuite. În astfel de situații nu poți spune că ai bifat o prestație și-atât. Trebuie să câștigi cât mai multe simpatii, să te faci înțeles, să-i mulțumești pe toți, ceea ce nu-i ușor, pentru că de obicei, artiștii invitați satisfac doar în parte gusturile celor prezenți. Recunosc, îmi plac provocările de acest gen și, în acea seară, la „Carol Parc” Hotel, am avut parte de așa ceva. Cel mai tare m-a amuzat, dar m-a și onorat totodată, faptul că cel mai înfocat fan al meu la acea adunare a fost dl. Paul-Henri Kohler, managerul general al firmei care mă invitase. Inutil să subliniez că domnia sa, în ciuda faptului că nu este român, stăpânește impecabil limba română. A fost o mare onoare pentru mine domnule, să vă cunosc! După eveniment, în sfârșit, acasă. Următoarea zi, pe 14 decembrie, aveam spectacol la CreArt, la Teatrelli, acea sală nouă despre care v-am mai vorbit și unde am mai cântat pe 22 noiembrie. A fost un spectacol bun, cu Victor Panfilov la sunet, cu Stefan Vasilescu la lumini, care a durat două ore fără pauză. După un astfel de recital, dau jos între 1-1,5kg, m-am cântărit odata de curiozitate. A doua noapte acasă. Duminică, 15 decembrie, i-au drumul Clujului unde urmează să concertez, luni, 16 decembrie. Îi am alături de mine pe Marinică și pe Victor. Noaptea de duminica spre luni ne oprim la Alba Iulia, într-un hotel de un mare rafinament ‘La Maison de Caroline”. Aici am fost întâmpinați de un bun prieten, dl. Dan Popescu, alături de care am petrecut o seară deosebit de agreabilă, el fiind, de altfel cel ce ne-a recomandat hotelul. Din păcate nu ne lungim foarte tare, pentru ca La Cluj va fi un spectacol greu…
Va urma…
PS Nu vreau să mai fac greșala de ieri de a vă scrie atât de mult, așa că episoadele vor fi mai scurte!