Zilele trecute, am primit, aşa, fără vreun motiv, de la un anume domn Alexandru, în semn de alint, un Eu Mic. Construit din carton, cu chitară, palărie şi coadă, exact cum mă purtam, nu de mult, Micul Eu, bricolat până-n cel mai mic detaliu, cu răbdare şi migală, părea a-mi spune: „Salut, sunt eu, adică, tu. Ia-mă, cu tine! Promit să stau cuminte şi să nu-ţi fac niciun rău!”
Dăruitorul de cadou era emoţionat, eu m-am emoţionat, asistenţa era emoţionată, monitoarele au clipit prelung emoţionate, telefoanele au tăcut emotive, lumea a-mpietrit într-un basorelief al emoţiei, pe tavanul camerei înalte pluteau norişori de vată de emoţie, însăşi emoţia s-a emoţionat, vădit încurcată…
Mulţumesc, Alexandru!
Niciun comentariu