Aşa cum v-am promis, „Jurnalul de drum” continuă. Între 11 şi 15 martie am fost Botoşani, Piatra Neamţ, Suceava, Bacău, Vaslui şi Sfântu Gheorghe. Mai puţin Sf. Gheorghe, unde concertul a fost la Teatrul din localitate, în rest au fost Case de Cultură. Am avut mai peste tot sentimentul unui cântec de-al domnului Mircea Banicu, „Tristeţi proviciale”. Locaşuri degradate, stăpânite de frig, mizerie, sărăcie, îngălare, am întâlnit cu stupefacţie, timpul ce a stat în loc. Excluzând Suceava, unde oamenii s-au arătat a fi gospodari, ca nişte adevăraţi bucovineni ce sunt, preocupaţi de ceea ce le-a fost lăsat să ducă mai departe, în rest, o jale cumplită. Nici nu-ţi poţi imagina ca astfel de locaţii, in care artiştii sunt puşi în situaţia de-a se întâlni cu publicul lor, mai pot exista în ziua de astăzi. La Piatra Neamţ, de exemplu, am fost avertizaţi să nu ne speriem dacă vom întâlni şobolani, iar la Vaslui nu am ştiut cum să terminăm mai repede probele de sunet pentru a ieşi afară să ne încălzim. Şi toate astea în anul de graţie 2014. Este foarte trist ce se întâmplă. Ce fac oficialităţile locale ? Nimic ! Ce fac administratorii acestor săli ? Tot nimic, pentru că nu reuşesc să facă faţă unui sistem absolut idiotizat. Ce fac oamenii care vor să vină la spectacole ? Se îmbracă bine şi fac mărunt din buze, resemnaţi, plictisiţi si obosiţi de nesimţirea mai marilor pe care i-au ales. Am decis sa-mi fac concertele, chiar şi în aceste condiţii, din respect pentru cei ce-au dat o groază de bani pentru a se întâlni cu mine, însă cele văzute şi trăite mi-au lasat un gust extrem de amar. Am constatat că trăiesc într-o Românie anacronică, tristă, dezolantă, nici decum europeană, iar toate astea din cauza unor indolenţi mahări locali, peste care se-aşterne praful nesimţirii umane, pentru că nu poate fi vorba despre altceva. Doamne, în ce lume trăim. Cât despre experienţa de la Sf. Ghorghe, mai bine schimbăm vorba. O comunitate mică, românească, care se vaită peste tot cât de greu o duc, ce greu le este, dar care când vine vorba la o adică, să se adune, să fie unită, în păstrarea identităţii naţionale, fac orice altceva, numai să se mobilizeze, să fie unită, nu. Peste ei, românii de la Sf. Gheorghe, se-aştern lenea şi somnul istoric ale neamului românesc, mirosind a indiferenţă şi a plânset în pernă. Aşadar, dormiţi-vă somnul în pace, români, sigur nu vă va deranja nimeni! Asta am întâlnit în drumurile mele, asta consemnez, chiar dacă mă doare, chiar dacă îmi pasă, chiar dacă mă preocupă. Din păcate, e tot ce pot să fac.
Va urma…
Niciun comentariu