Pe 17 şi 18 martie am fost la Oradea, unde am avut parte de cea mai frumosă întâlnire cu colegii mei din Rotary Oradea şi Rotary Felix. De altfel, singura întâlnire oficială cu colegii mei de club. Frumoşi oameni! Mulţumesc, Marian Uram pentru această întâlnire. Adevăraţi rotary-eni prin fapte, simţire şi atitudine. Ca să-i pârăsc până la capăt, au fost singurii care şi-au cumpărat bilete la concert, pentru că în alte oraşe, nu dau nume, dragii mei rotary-eni au cerut invitaţii, săracii! Tot la Oradea, m-am întâlnit cu mare bucurie, ca de fiecare dată, cu prietenul Florin Budeu, de care mă leagă multe şi frumoase. A urmat Zalău, oraş pe care iniţial nu-l aveam pe traseu, dar a apărut în urma scurtcircuitului cauzat de un director incompetent şi nu tocmai în minţile lui, din Bistriţa. La Zalău mi-am revăzut cu mare bucurie doi prieteni, pe Mircea Groza, alchimistul gusturilor atât de rafinate, pe cât de tradiţionale, şi pe Laurenţiu Butiri, mare mucalit, iubitor de artă. De-aici am pornit spre Satu Mare, oraşul natal al prietenului meu, unul dintre primii mei mentori spirituali, Mircea Florian. Tot aici s-a născut şi Cornel Ciuleanu, un om deosebit, despre care vă voi mai vorbi, pentru ca a făcut parte din echipa mea de turneu. Tot de Zalău, mă mai leagă o amintire veche, de 35 de ani, când, acasă la Mircea Florian, m-am îmbătat prima dată în viaţa mea cu o palincă de caise, de mi-au trebuit multe zile ca să-mi revin. La Baia Mare o altă întâlnire frumoasă cu Dana şi Cristi Anghel, doi oameni minunaţi la care ţin foarte tare. De câte ori mă văd cu ei mă încarc cu o stare de bine extraordinară. Despre spectacole, numai de bine, ca să zic aşa. Public minunat, săli îngrijite, oameni gospodari, palincă bună, bucate alese… Parcă totul aici e de pe altă lume.
Va urma…

Niciun comentariu