Gând șoptit

Curios cum trece timpul,
cum unora li se pot întâmpla atâtea
fără să-și dea seama.
Navigând printre versuri,
îngânând câte-un cânt,
mai apare un rid,
se oprește pe buze un gând,
mai răsar fire albe în barbă,
înflorește în suflet o rană,
îți mai tremură glasu-ntr-o șoaptă,
sau sclipește-o mărgea într-un colț,
undeva pe sub geană…
Să arzi în tine, cu tine de mână,
e poate cel mai frumos vis al rugului,
care râvnește la ruga rostită-n fiece seară.
Ce poate fi mai măreț decât împlinirea
imaculării, nepătării, absolvirii de-orice vină.
Rogu-te, rugule, rămurește-n rit răstignit,
gândesc într-o doară, aproape șoptit…
Mă îndepărtez de mine, de tine…
Rămâi pe pământ, îți zic.
Eu alerg spre-alte zări,
să-mi găsesc șezământ…
Astfel, îți surprind gândurile zburând aiurea,
răsfoiești albume cu fotografii,
te regăsești instantaneu în fiecare greșală,
cadru cu cadru,
mișcând imaginile imaginar,
așa cum ți-ai dori,
într-o succesiune ce n-are nicio legătură
cu ea, viața…

Curios cum trece timpul,
cum unora li se pot întâmpla atâtea și-atîtea…
Dincolo de noi, fără să-și dea seama,
răsare din rouă dimineața…

Nicu Alifantis, 05.10.2014