Și pentru că-i noapte și-i vreme de vise,
îngerii să vă sărute, ploapele închise!
Alene
Ea stă lungită pe canapea,
Aidoma unei cadâne,
cu câinele la picioare.
Respirația-i ușoară,
șoptește inexplicabile fraze.
Câinele visează în mintea lui,
pe limba lui,
scoțând sunete ciudate, bizare.
Eu, cu gândul aiurea,
răsfoiesc cu mâna părul ei,
așa-ntr-o doară, ca-ntr-o carte…
E posibil să visăm cu toții?
Cine mai rămâne treaz?
Nicu Alifantis, septembrie, 2014
Niciun comentariu