Aurel Mitran – cel mai inspirat producator de spectacole

Dl. Aurel Mitran este cel care a avut ideea cu Corifeii. El ne-a adunat si ne-a pus sa cantam impreuna. El este cum ii spunem noi, cei patru, Imblanzitorul de corifei, sau al cincilea Corifeu. Desi am mai spus-o, intalnirea noastra este veche. Armata, 1974, Buzau, UM 0176, Unitatea de Transmisiuni. De-aici a pornit totul. Ne-am reiantalnit la Teatrul Mic, in 1978, ne-am imprietenit, am lucrat impreuna ani si ani de zile, i-am fost nas de casatorie, ne-am cladit carierele umar la umar, am invatat multe unul de la altul, continuam sa colaboram si in prezent. Cand eram colegi la Teatrul Mic, l-am botezat Mitica, pentru ca este un Mitica de Bucuresti, un ratacit prin aceste vremuri, indragostit permanent de tot ce tine de istoria si trecutul acestui oras, un impatimit de teatru, de muzica, de dans, de film, intr-un cuvant de arta. Viseaza intr-una la o normalitate a showbiz-ului romanesc, ceea ce eu personal nu cred ca se va intampla, cel putin in viitorul foarte apropiat. Este un artist in meseria lui de impresar, i-au trecut prin mana multi, foarte multi aristi romani, a crescut generatii de noi impresari, a colaborat cu cativa artisti straini importanti, ca sa dau doar cateva exemple, el este cel ce i-a adus pentru prima data in Romania pe Cesaria Evora si pe Bobby McFerrin. Este, dupa parerea mea, cel mai inspirat producator de spectacole, iar titlurile acestora sunt absolut extraordinare. In clipa de fata este impresarul grupului Holograf si directorul Teatrului Excelsior. In rest, este omul cu idei, multe, geniale as putea spune. Dupa mine, Mitran este pentru artist, fratele mai mare, nasul, camaradul, soferul, bodyguard-ul, juristul, contabilul, soldatul, generalul, seful, subalternul, prietenul. Discutam la un moment dat cum sunt vazuti si ce-si doresc artistii de la impresari si invers. Ne-am amuzat copios. Impresarul isi doreste de la artist sa fie talentat, sensibil, emotiv, tandru, rasfatat, orgolios, distrat, nonconformist, opozitionist, aerian, duplicitar, risipitor, insingurat, neinteles. Artistul isi doreste de la impresar sa nu fuga cu banii, sa le dea de lucru, dar sa nu degenereze in munca, sa-i faca vizibili prin toate mijloacele, de preferat prin cancanuri, sa-i puna la treaba, dar fara sa exagereze, sa le aminteasca din cand in cand, mai tot timpul, ca sunt cei mai buni, cei mai talentati, sa le faca cate un cadou mai mult sau mai putin simbolic, sa aiba umor, sa le dea zilnic, sau cat mai des, un telefon, sa vorbeasca de cele mai multe ori in locul lor, sa-i simta interesati de starea sanatatii lor atat fizice cat si sufletesti, sa-i protejeze in fata presei, fanilor, oficialitatilor, uneori chiar si in fata unor colegi de breasla, sa le respecte, dar sa le si controleze intimitatea si micile/marile nebunii, sa le asigure confortul in toate deplasarile, la concerte, sa le ofere din cand in cand o vacanta, mai ales daca aceasta imbina utilul cu placutul, sa le dea sentimentul de siguranta si sa-l simta permanent in slujba sa. Ciudata specie si artistii astia, nu-i asa, dom’ Mitica? Mai demult prin anii ’80, cand bateam tara-n lung si lat cu Mitran, i-am dedicat o mica povestioara care suna cam asa:

Au trecu si ultimele autografe ale acestui lung si obositor turneu.
Ma gandesc cu sila la clasica friptura si la aceeasi banala camera de hotel,
care te asteapta ca o sincera si devotata amanta.
Stiu si ce va urma :
receptia, cheia, usa, dusul, patul, in zori geamantanul …
– ” ramai sanatoasa cucoana, ca-mi iau geamantanul si plec …”
Impresarul, acoperit de retete si cifre satisfacatoare, iti spune noapte buna,
leganandu-si ”diplomatul” si gandind la clipa cand va primi o vodca de la tine,
isi aprinde o tigara, normal, totul a mers struna, sigur ca merita o vodca, chiar mai multe.
Iar tu nu stii cum sa faci sa te odihnesti, sa te aduni, sa dai un telefon acasa…
Imi pironesc ochii in florile primite, deruland filmul pstoaicelor naive, imi sterg chitara,
gandesc la mine, la mama, la ce-o mai fi…
Nu e mare scofala sa canti.
Multi te considera o paiata, altii iti rad in fata si ocazii gasesc cu duiumul, in tramvaie, autobuze, pe strada, la semafoare, cand rosu ti se pare cea mai fara de sens culoare, altii te barfesc, altii …
Oricum, e bine ca au trecut si ultimele autografe ale acestui lung si obositor turneu.

Acum ma bucur foarte ca ne intalnim dupa zece ani de la lansarea proiectului cu Cei 4 Corifei si astept cu nerabdare sa puna in vanzare biletele pentru concertul urmator ce va avea loc peste 10 ani, probabil tot la Bucuresti, sau cine stie unde?!