Povestea spune că acum zece ani, la un drum de seară, doi barboşi, burtoşi, chelioşi, au pus la cale o adunare de patru popi, sau aşi sau cine ştie ce alţi slujbaşi la curtea muzichiei, spre a preaslăvi domniţele şi doamnele cărora le suntem valeţi, pe veci de vieţi. Astfel s-a născut povestea tandră a Corifeilor Alexe, Grecu’, Tetea şi Ciocu, adunaţi din patru zări de un Mitică. (Iată cum, o quintă mare, e mereu câştigătoare!). Uniţi pe viaţă sub deviza “folk la folk nu-şi scoate ochii”, cei Patru Corifei, curajoşi ca nişte zmei, se-adunară, în arena circului, spre-a vesti poporului story-ul romanţului: Cutreierând prin Orient, Rovine sau Piaţa Romană cu Poştalionul, Lordul John a bătut lumea-n lung şi-n lat, ca pe Vremuri, Rar, precum o Umbră ori o Amintire, şoptind Balada blondelor iubiri şi sperând că Tamara, ori Miruna îi vor spune Opreşte-mă la tine. Din când în când, îşi zicea obosit Am pneumonie, amintindu-şi cu Tristeţi provinciale, de Vara la ţară. Atunci poposea la Hanul lui Manuc. unde îi întâlnea cu mare bucurie pe Constantin şi Veronica dându-le câte-o Esarfă în dar si spunându-le Nu-l dau pe azi pentru mâine, iar acestia îi fluturau a rămas bun, un tandru, Ce bine că esti. Povestea se rostogoleşte mai departe, chiar dacă E război Ioane, iar noi aflăm de La Telejurnal, c-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa, asta în loc de Epilog. Pentru că astazi încep repetiţiile Corifeilor, în zilele ce urmează vor fi poveşti despre aceştia. — la Bucuresti, Circul Globus, 2003.
Niciun comentariu