Ianuarie.
La poarta sufletului fiecăruia dintre noi
Bat timid speranțele.
Le deschidem încrezători, bucuroși,
aproape fericiți că ne-au băgat în seamă.
Ianuarie.
Ne facem planuri, proiecte, visuri,
fără să știm dacă se vor îndeplini vreodată.
Ianuarie.
E timpul pariurilor cu noi înșine.
Provocări inconștiente, cărora ne supunem cu bună-stiință,
indiferent de vom câștiga, sau pierde.
Ianuarie,
un joc de-a v-ați ascunselea.
Doișpe’,
unșpe’,
zece,
nouă,
opt,
șapte,
șase,
cinci,
patru,
trei,
doi,
unu,
zero,
“cine nu-i gata îl iau cu lopata… “
Deschidem ochii fără să bănuim
ce vom vedea în fața noastră.
Tot ce-mi amintesc este
că la nici câteva secunde,
undeva, sub o ramură de vâsc,
ți-am spus că te iubesc,
cu glasul sugrumat de emoție,
aidoma unui adolescent…

Niciun comentariu