Nicu Alifantis sau „Mașina de scris”, sau cum au trecut 30 de ani de la apariția acestui album!
Prin anul 1983 m-am împrietenit cu Dan Bădulescu. Conservatorist, şcolit printre altele și la Academia Dan Andrei Aldea, cântase la Sfinx și colaborase mult cu Valeriu Sterian. Era un chitarist deosebit de sensibil şi rafinat, compozitor special, îndrăgostit de lieduri, muzică medievală, clasică, dar şi de adevărata muzică rock a anilor ’50-’60. Am reuşit să găsesc în Dan ceea ce îmi doream foarte tare: un partener de scenă. Aşa am început să cântăm în doi, un enorm câştig pentru mine, pentru că deja piesele sunau altfel, mult mai interesant.
În 1984 mai toți prietenii mei mă băteau la cap să mai scot un disc și mă certau că a trecut prea mult timp de la „După melci” și că lumea vrea cantecele mele pe un album. Mă mai șicanau spunându-mi că ar fi momentul să scot un disc cu piese, nu povești pentru copii…
Mai în glumă, mai în serios mi-au băgat ideea asta în cap, drept pentru care mă hotărăsc și mă apuc de treabă. Contactez Electrecordul, le fac oferta, ei o acceptă, facem programările de studio, mă apuc de treabă. Omul de bază cu care mă consult și cu care aleg piesele, este Dan Bădulescu. Îl rog să facă orchestrațiile. La vremea când am început discuția cu Dan, nu aveam decât 7 piese gata. „Umbra”, „Trecea un om”, „Întâmplare simplă”, „Sonet”, „Emoție de toamnă”, „Dacă tu ai disparea” și „Balada blondelor iubiri”. Erau puține. Mai aveam nevoie de câteva. Am început să dau iama prin poezii, însă doar una m-a inspirat, „Scrisoare” a Danielei Crăsnaru. Între timp îmi veniseră câteva idei care i-au plăcut mult lui Dan, dar pentru care nu găsisem poeziile adecvate. Intrasem deja în panică și pentru că nu voiam să renunț la ele, l-am rugat pe Andrieș să-mi scrie textele. Era pentru prima dată când apelam la un textier, făcând întâi muzica. Nu eram foarte optimist pentru că știam că Andrieș scrie doar pentru el, iar peste toate astea se lăsa și foarte greu, se dădea ocupat, în fine, am insistat și până la urmă a acceptat. I-am dat temele muzicale, iar după ce m-a ținut în șah câteva săptămâni, mi-a adus textele pentru „Maria lângă geam”, „Cântec scurt” și „Maria”. Erau frumoase și foarte pe sufletul meu. Nu mi-a cerut niciun ban, ceea ce m-a impresionat și mai tare.
Simțeam însă că lipsește ceva, o piesă instrumentală care să povestească albumul, să treacă în revistă temele principale ale pieselor de pe disc. Cine putea să facă bine așa ceva? Adrian Enescu. L-am sunat, ne-am întâlnit, i-am povestit ce vreau și așa au apărut ceilalți instrumentiști, respectiv quartetul de corzi și cei trei suflatori. Colaborarea cu Adrian a fost fascinantă. L-am asistat când scria orchestratiile. Eu îi cântam piesele, el alegea fragmentul reprezentativ din fiecare cântec și îl orchestra. Scria uluitor de repede, gândind pe track-uri quartetul și suflătorii în așa fel încât înregistrarea să sune asemenea unei orchestre mari. S-au suprapus track-urile cu instrumentiștii pe care și i-a ales de la Filarmonica, fiecare track cântat într-un altfel, iar rezultatul a fost impresionant. Asa s-a nascut a doua piesa de pe album intitulată „Autobiografie”.
Împreună cu Dan Bădulescu am ales trupa de studio. Eu la chitară acustică, Dan la altă chitară acustică, nu am vrut de loc sunet de chitară electrică, la tobe Mihai Farcaș, la bass Teodor Nucu Mazilu, la pian Adrian Enescu, la flaut Sorin Minghiat și, pentru o improvizație vocală la finalul piesei „Emoție de toamnă”, Mira Moreno. La trompetă Doru Căplescu. Quartetul și suflatorii au mai apărut și pe alte piese de pe album, de astă dată orchestrațiile fiind semnate de Dan Bădulescu. Am imprimat în studioul „Tomis” al Electrecordului cam în două săptămâni plus încă una pentru mixaj, cu Theodor Fredi Negrescu. În studio, în timpul mixajului albumului, tot ascultând materialul, am decis ca piesele să nu aibă pauze între ele, tocmai pentru a-i da albumului o și mai mare unitate, dar și pentru că nu voiam să mă îndepărtez foarte tare de După melci.
Grafica a făcut-o Andries. Simplă, folosind o fotografie a unei maşini vechi de scris, făcută de Radu Vintilescu. Întregul material avea un aer uşor retro, cu sunet acustic, aşa încât maşina veche de scris era o radiografie perfectă a ceea ce se întâmpla pe album.
Din păcate sau nu, albumul nu a avut titlu, așa că toată lumea i-a spus Mașina de scris…
Pe coperta a doua a discului George Stanca, poet şi critic muzical, a scris o poveste sensibilă şi foarte poetică despre material, care suna cam aşa:
”Nicu Alifantis se apropie de poemele pe care le cântă cu un simţ selectiv atât de sigur încât reuşeşte să le înobileze cu melodiile sale, transformându-le astfel într-o prelungire parcă a spiritului ce bântuie orice vers cântat. Şi asta fiindcă, Alifantis – compozitorul nu e apăsat de prejudecăţi cântând, sau mai bine zis, fiind aproape de folk, pop, jazz, muzică uşoară scriind pe ritmuri de bossa nova, sirtaki, abordând romanţa, fado-ul sau şansoneta din toate părţile deodată cum zicea poetul. Fiorul romantic, dulceaţa ponderat-amăruie, melancolia, uneori chiar tristeţea răzbat cu claritate prin compoziţiile, vocea şi orchestraţiile de care beneficiază. Amorul şi amarul, iubirile triste şi romanţioase în care roşul iniţial aprins se tulbură închizându-şi nuanţa ca într-o coagulare apar în fiece notă a sa, în fiece acord. Seva lui componistică pare astfel nesfârşită şi dovadă o fac chiar aceste cântece în care cele mai multe sunt şlagăre în sensul frumos, estetic al acestui cuvânt prăfuit şi ades îndepărtat de sensul lui originar. Cântecele lui sunt ca o pulbere ce vine dinspre Levant amirosind a toate mirodeniile sale. Ele înglobează deopotrivă parfumul de mirt şi de migdal înflorit cu gustul şerbetului şi al dulceţii cum numai acolo se ştiau face. Fiindcă Alifantis ne apare pe acest disc ca un vechi neguţător ce poartă în lada sa toate minunăţiile lumii: năstruşnice jucării mecanice, mirodenii, amoraş de ghips cântând fado-uri, blănuri de astrahan mirosind a stepă, brocarturi şi mătăsuri unduitoare gata să mângâie umeri albi de jupăniţe.
Este acest album semnat de Nicu Alifantis un plăcut aluat de miresme adunate din toate câte sunt frumoase prin lume – versuri, sunete, armonii – care fac din el o apariţie de cert succes la publicul de toate vârstele şi de toate gusturile.”
NICU ALIFANTIS
1984, LP vinyl / MC, Electrecord
Maria lângă geam (N.Alifantis / Alexandru Andrieș)
Autobiografie (N.Alifantis / Adrian Enescu)
Umbra (N.Alifantis / Adrian Păunescu)
Trecea un om (N.Alifantis / Elena Farago)
Întâmplare simplă (N.Alifantis / Lucian Blaga)
Sonet (N.Alifantis / William Shakespeare / George Lesnea)
Cântec scurt (N.Alifantis / Alexandru Andrieș)
Emoție de toamnă (N.Alifantis / Nichita Stănescu)
Scrisoare (N.Alifantis / Daniela Crăsnaru)
Dacă tu ai disparea (N.Alifantis / Adrian Păunescu)
Balada blondelor iubiri (N.Alifantis / George Țărnea)
Maria (N.Alifantis / Alexandru Andrieș)
Nicu Alifantis – voce, chitară, editor, producător muzical / Dan Bădulescu – chitară, voci, orchestrații / Theodor Nucu Mazilu – bass / Mihai Farcaș – tobe, percuții / Adrian Enescu – pian, orchestrație „Autobiografie” / Doru Căplescu – trompetă / Elena Mihai – oboi / Ilie Macovei, Sorin Minghiat – flaut / Constantin Predețeanu – fagot / Cezar Marin – vioară / Dima George Florian – vioară / Andrei Juvină – violă / Corneliu Faur – violoncel / Mira Moreno – voce. Casa de Discuri Electrecord, înregistrări Studioul „Tomis” București, maestru de sunet Theodor Fredi Negrescu, redactor muzical Ștefan Cărăpănceanu, foto Radu Vintilescu, grafică copertă Alexandru Andrieș.
Niciun comentariu