Asa cum va spuneam ieri, iata o prima intamplare. 4 august 2013, Vama Veche. Am avut doua probleme. Prima, a fost palaria care ma incurca groaznic, mai ales la schimbatul chitarelor. Am constatat abia pe scena lucrul asta. Eram insa tare mandru de ea, dar si de mine, conform zicerii “mandru mi-s, tucu m-as!”. Frumoasa, dar exagerat de mare. Depasesc momentul, imi fac mea culpa, ne-amuzam cu totii si recitalul merge mai departe. A doua problema apare in spatele scenei, dupa ce am terminat de cantat. Sunt asteptat de un comitet de fani, familie si prieteni apropiati, care, in mod organizat, fac misto de sacoul cu care eram imbracat. Categorisit drept pensionar demodat, revolta mea atinge cote maxime si ma decid sa dau sacoul. Imi vine in minte un personaj extrem de dinamic si activ din public, din primul rand. Rog pe cineva din organizatori sa-l aduca in spatele scenei, este adus si i-l fac cadou in uralele asistentei. Este un tip foarte simpatic. Aflu ca i se spune “Profesorul”, e din Braila, ceea ce m-a bucurat si mai tare. Emotionat, scoate o esarfa pe care o purta la gat si mi-o daruieste la randu-i. Ne multumim reciproc. Astfel se incheie istoria sacoului meu de matase, pe care l-am purta doar de doua ori. Prima data in 1997, cand m-am logodit cu Anca si a doua oara la Vama, in vara acestui an.— la Vama Veche
Niciun comentariu