▪ Anul 1980 a fost anul turneelor foarte lungi. Cred c-am stat pe-acasă, adunate, vreo două luni dintr-un an. Intrasem într-un angrenaj care mă domina și în fața căruia nu aveam niciun cuvânt. ▪ Munca la Teatrul Mic, turneele interminabile cu Cenaclul Flacăra, colaborările cu teatrele mă făceau să nu mai am deloc timp pentru mine și familia mea. ▪ Am scris muzica la 5 spectacole de teatru: „Soldatul necunoscut și soția lui”, de Peter Ustinov, la Teatrul Dramatic Brașov, în regia Eugen Mercus, (19.03.1980); „Copiii lui Kennedy” de Robert Patrick, laTeatrul Foarte Mic București, în regia Dragoș Galgoțiu, (11.04.1980), un spectacol minunat în care Ștefan Iordache făcea un rol extraordinar; „Proștii sub clar de lună”, de Theodor Mazilu, la IATC, regia Liudmila Szekely Anton, clasa Sanda Manu; „Două teatre”, de Jerzy Szaniawski, la Teatrul din Baia Mare, în regia lui Bogdan Berciu, (14.10.1980); Jumătatea mea este întreagă”, de Angela Bocancea, la Teatrul „I. Vasilescu”, București, regia Al. Tocilescu (27.10.1980) și recitalul „Lumea e cum suntem noi” sub egida Teatrului Foarte Micu București, în care i-am avut parteneri pe Gheorghe Visu și mai târziu pe Radu Duda. A fost unul dintre recitalurile care a avut o viață lungă. L-am jucat în peste 50 de spectacole la sediu și în deplasare. ▪ Tot în 1980 particip la două festivaluri ale cântecului politic la Berin (Germania de Est la acea dată) și la Budapesta (Ungaria). La Berlin am avut șansa de-a-i cunoaște pe compozitorul grec Manos Hatzidakis și pe Ekkehard Schall, ginerele lui Brecht, actor la Berliner Ensemble, iar la Budapesta să cânt pe aceeași scenă cu 100 Folk Celsius, o trupă country foarte la vogă în cacea perioadă care cântau în deschidere la Omega. ▪ Ar mai fi multe de spus, dar și mâine e o zi!
Niciun comentariu