Zilele trecute, după lansarea CD-ului cu muzici de film al lui Adrian Enescu, am luat prânzul cu prietenul Zoli Tóth. A fost o întâlnire extrem de agreabilă. Am depănat multe despre ale showbiz-ului mioritic, muzică, prieteni comuni şi câte şi mai câte. A fost o mare bucurie pentru mine să constat că Zoli s-a maturizat extraordinar de tare, atât din punct de vedere artistic, cât şi uman. Recunosc, e unul din personajele pe care stau cu ochii de multă vreme pentru că permanent m-a surprins prin tot ce-a făcut. Culmea, numai lucruri bune, frumoase, curajoase, novatoare, pline de bun gust, încărcate de emoţie şi mult bun simţ. Proiectul pus la cale de Zoli Tóth şi Adrian Enescu, ”Bach in ShowBiz” m-a impresionat în mod deosebit. şi vreau să vă vi-l recomand din toată inima să-l urmăriţi, acolo unde locul, timpul şi starea vă permite. N-o să vă pară rău, credeţi-mă.
Turneul naţional ”Bach in ShowBiz” – Johann Sebastian BACH reinventat în cel mai ritmat spectacol multimedia
Programul turneului:
Au fost:
30 aprilie – Ploieşti – Filarmonica Paul Constantinescu / 4 mai – Craiova – Filarmonica Oltenia / 5 mai – Timişoara – Filarmonica Banatul / 9 mai – Oradea – Filarmonica de Stat / 10 mai – Satu Mare – Filarmonica Dinu Lipatti / 11 mai – Cluj-Napoca – Colegiul Academic / 16 mai – Piteşti – Casa de Cultură a Sindicatelor.
Urmează :
23 mai – Braşov – Sala Patria, ora 19.00
24 mai – Târgu Mureş – Palatul Culturii, ora 19.00
25 mai – Sibiu – Sala Thalia, ora 19.00
26 mai – Deva – Teatrul de Artă, ora 19.00
5 iunie – Bucureşti – Sala Radio, ora 19.00

ZOLI TÓTH – BACH IN SHOWBIZ TOUR

ADRIAN ENESCU – muzica
ZOLI TÓTH – marimbă/vibrafon
AMALIA GÎSCĂ – vioară
FLAMNIA NASTAI – violoncel
BOGDAN POP – percuţie
PROIECŢII 3 D – Les Ateliers Nomad

PROGRAM:
Adrian Enescu – Variaţiuni pe teme de J. S. Bach
Intro
Passacaglia
Fuga XX
Coral Cantata 147
Preludiu XX
Aria – Adagio

Preludiu XVI
Variaţiunile Goldberg – Aria
Sarabanda – FrenchSuite #2
Prelude – CelloSuite #1
Coral 40 – Johannes Passion

Coral Cantata 140
Invenţiunea XIII Preludiu X
Preludiu XXII

Despre acest proiect Zoli spunea:
„Muzică de Bach + percuţie la puterea n + proiecţii 3D + vioară şi violoncel + show = Bach in ShowBiz. Nu, nu este o ecuaţie imposibilă de gradul doi, iar rezultatul, vă asigur, nu dă cu minus. Din contră.
Dar cum s-a ajuns la această ecuaţie?
Mai întâi, ideii i s-a alăturat compozitorul Adrian Enescu; el a lucrat timp de aproape un an la un playlist impresionant de lucrări fusion pe temele celebrului Johann Sebastian Bach. Următorul pas a fost să-mi caut parteneri de echipă, formând “Zoli TÓTH Project” împreună cu trei alţi tineri muzicieni pregătiţi să facă saltul de la clasic la fusion: Amalia Gîscă – vioară, Flaminia Nastai – violoncel şi Bogdan Pop – percuţie. Apoi a venit rândul ambalajului vizual, oamenii frumoşi de la “Les Ateliers Nomad” imaginând un super-show cu proiecţii 3D care se vor mula pe ritmurile originale ale pieselor. Muzică, ritm, imagine, toate vă vor transporta într-o zonă unde spaţiul devine ceva subiectiv, redefinind complet proporţiile.
Cine v-a spus că lucrurile frumoase durează puţin? Turneul ”Bach in ShowBiz” se întinde pe mai bine de o lună şi ajunge în nu mai puţin de 11 oraşe din toată ţara. În plus, trebuie adăugat că susţinem Asociaţia Green Revolution prin acest turneu.
Aşadar pregătiţi-vă să fiţi martorii unei experienţe fantastice care îmbină în cel mai original mod cu putinţă tradiţia şi inovaţia, toate sub zodia binefăcătoare a muzicii.”

Niciun comentariu

You can be the first one to leave a comment.

Lasa-mi un comentariu

Poti folosi aceste etichete si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>